CSA Steaua va sărbători duminică 37 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni, dar Helmut Duckadam nu va fi de față.
„M-am săturat să fiu folosit”, a spus Helmut Duckadam, referindu-se la celebrarea a 37 de ani de la câștigarea CCE
Evenimentul va avea loc pe Stadionul Steaua, înaintea meciului pe care echipa antrenată de Daniel Oprița îl va juca împotriva Oțelului, în etapa a 7-a din play-off-ul Ligii 2.
Fostul mare portar Helmut Duckadam, care a apărat 4 lovituri de la 11m în finala de la Sevilla cu Barcelona, a anunțat că va lipsi de la destivitate.
„Nu merg, pentru că nu mi se pare normal. În momentul în care Clubul Armatei va hotărî să ne invite împreună cu soțiile la un restaurant să sărbătorim 7 mai, cu cea mai mare plăcere voi fi prezent.
Să merg pe un stadion gol sau negol, să mă scoată la centrul terenului pentru 10 minute și să-mi dea o diplomă... nu cred că asta merităm. În altă ordine de idei, m-am săturat să fiu folosit în folosul politic și altele. Au trecut acele vremuri în care eram ușor de păcălit.
Eu sper să organizeze Bumbescu. Are o locație, sponsori și de toate, dar nu e o problemă dacă punem și noi 200-300 de lei, stăm cu familia într-o seară, ne mai depănăm amintiri. M-aș bucura și aș fi primul prezent”, a spus Helmut Duckadam.