Președintele FR de Scrimă surprinde după ce Maria Boldor a fost depistată pozitiv: „Pentru mine nu e o bombă”

Maria Boldor
Floretista Mariei Boldor a fost depistată pozitiv, dar Marius Florea, președintele FR de Scrimă, recunoaște că nu este surprins.
Șeful FR de Scrimă a rămas fără cuvinte după ce Maria Boldor a fost depistată pozitiv
El a confirmat cazul de dopaj al medaliatei cu bronz la CM din 2022 de la Cairo, sportiva legitimată la Steaua fiind depistată pozitiv la ostarină.
„Am rămas fără cuvinte. Nu ne-a căzut bine deloc, dar chiar nu ai ce să faci. Pentru mine nu e o bombă, nu mă mai surprinde nimic în ziua de azi. Ea a făcut analiza când era acasă, nu la competiție, în luna noiembrie.
După Campionatul Mondial i s-a făcut control și nu a fost nicio problemă. Maria avea probleme la genunchi și ar fi trebuit în mod normal să se opereze. Dar în situația asta nu știu.
Noi am scos-o din lotul olimpic, de peste tot, așa cum e normal. Ea nu mai are contract nici cu CSA Steaua, i l-au desfăcut. Nu ai cum să-i verifici acasă, să stai după ei. Acum suportă consecințele. Nu exista la noi practica dopajului. Nu îmi amintesc să fi avut ceva probleme.
Am fost și sportiv și antrenor și arbitru, dar nu am avut așa ceva. Dar sunt aceste generații, mai ciudate, după cum vedeți. Mi-a spus că va cere contraexpertiza, iar dacă aceasta se va confirma riscă între doi și patru ani de suspendare”, a declarat Florea pentru agerpres.ro.
Maria Boldor câștigase medalia de bronz la floretă individual la CM din 2022 de la Cairo
Ostarina contribuie la creșterea rezistenței fizice, fiind asemănătoare steroizilor anabolizanți asupra sportivilor, fără efectele negative pe care le au steroizii. Substanța e folosită pentru tratarea unor afecțiuni precum atrofia musculară și osteoporoza și ajută la reducerea depozitelor de grăsime.
Ana Alexandra Boldor (CSU Politehnica Timișoara), sora Mariei, a fost testată pozitiv la cocaină, pe 21 mai 2022, conform Agenției Naționale Anti-Doping, și a primit o suspendare de patru ani.
Maria Boldor, care pe 3 august a împlinit 26 ani, a fost desemnată de FR de Scrimă cea mai bună sportivă în 2022 pentru medalia de bronz cucerită la floretă individual cu prilejul CM de la Cairo, dar din cauza unei accidentări nu a putut participa la festivitate.
Ea a câștigat Cupa României la floretă pe 8 noiembrie, după ce a învins-o în finală pe Mălina Călugăreanu (CSA Steaua), cu 15-11, în Sala „Ana Pascu” din București.
De menționat că un alt nume mare al sportului românesc, boxerul Lucian Bute, a fost testat pozitiv la ostarină, în 2016.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























