Fotbalistul Wissam Ben Yedder este judecat la Tribunalul Penal din Nisa pentru agresiune sexuală, iar marți procurorul a cerut pentru jucător o pedeapsă de doi ani și șase luni de închisoare, dintre care 18 luni cu suspendare condiționată. Decizia va fi pronunțată la 12 noiembrie, relatează RMC Sport.
Fostul atacant al echipei AS Monaco, rămas fără club de la încheierea contractului său la sfârșitul sezonului trecut, este judecat la Tribunalul Penal din Nisa pentru agresiune sexuală în stare de ebrietate. Evenimentele datează din 6 septembrie.
Apărarea lui Ben Yedder cere achitarea
Avocata lui Ben Yedder, Marie Roumiantseva, a cerut achitarea clientului său. "Acuzarea a declarat că vehiculul a fost încuiat, dar la examinarea înregistrărilor de pe camerele de supraveghere, vehiculul staționa și reclamanta urca din spate în față. Vehiculul nu era încuiat. În parcare, el a fost cel care a urcat pe bancheta din spate. Mașina nu era încuiată”, a explicat apărarea lui Ben Yedder.
La începutul lunii septembrie, Ben Yedder, în vârstă de 34 de ani, era beat când a întâlnit o tânără de 23 de ani care a acceptat să urce în mașina sa. Acolo, el i-a pus mâna pe coapsă, a încercat să o sărute și s-a masturbat în fața ei. Șocată, aceasta a depus imediat o plângere, iar Ben Yedder, aflat încă la volanul mașinii sale, a fost arestat în cursul nopții la Cap-d'Ail, localitate din apropiere de Monaco.
La finalul arestului său preventiv, fostul atacant de la Sevilla și Toulouse a fost citat în fața instanței penale pentru „agresiune sexuală în stare de ebrietate evidentă”, pedepsită cu 10 ani de închisoare, precum și pentru „opunere de rezistență la arestare și conducere sub influența alcoolului”. Cazul ar fi putut ajunge la o audiere imediată, dar procesul a fost amânat pentru a permite o evaluare a prejudiciului psihologic suferit de victimă.
Între timp, Ben Yedder a fost plasat sub control judiciar strict: i s-a interzis să părăsească departamentul sau să frecventeze cluburile de noapte, a fost obligat să stea acasă de la 20.00 la 6.00, să se prezinte la jandarmerie de două ori pe săptămână și să își trateze dependența de alcool.
De asemenea, Ben Yedder va fi judecat în decembrie 2024 pentru „violență psihologică” împotriva soției sale, plângere depusă în februarie. El și fratele său sunt , în plus, anchetați pentru "viol, tentativă de viol și agresiune sexuală " din vara anului 2023.