Special· 1 min citire

Reacția Rapidului, după ce Kader Keita a produs un accident, victima fiind în stare gravă

Kader Keita

Kader Keita

Scris de Ion Gabriel Publicat: 3 mar. 2026, 22:30

Mijlocașul Kader Keita ar fi implicat într-un accident rutier, care s-a soldat cu o victimă ajunsă la terapie intensivă.

Jucătorul a fost îndemnat să colaboreze pe deplin cu autoritățile

Accidentul ar fi avut loc la ora 5:30 dimineața, în București, iar jucătorul de la Rapid ar fi călcat o femeie în vârstă de 68 de ani, care traversa strada.

„În urma numeroaselor solicitări pentru un punct de vedere oficial, folosim această cale pentru a vă transmite următoarele aspecte:

Clubul a luat la cunoștință informațiile apărute în spațiul public privind implicarea jucătorului nostru, Kader Keita, într-un accident rutier, caz aflat în prezent în ancheta autorităților.

Dorim să subliniem faptul că, în acest moment, vorbim despre o investigație în curs, iar toate demersurile sunt gestionate de către autoritățile competente.

Până la clarificarea completă a cazului, nu putem adopta o poziție definitivă și nu se vor decide măsuri disciplinare.

Jucătorul a fost îndemnat să colaboreze pe deplin cu autoritățile și să ofere tot sprijinul necesar pentru clarificarea situației, iar clubul va monitoriza evoluția cazului și vom comunica public orice informație oficială relevantă”, au anunțat cei de la Rapid.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News