Anamaria Prodan, celebra femeie de afaceri și agent FIFA, a fost și este de multe ori în centrul atenției. Se pare că Traian Băsescu, fostul șef de stat, i-a transmis Anamariei o scrisoare plină de admirație.
Fostul președinte al României a avut doar cuvinte de laudă la adresa agentului FIFA. Ce conține scrisoarea, aflați mai jos.
Traian Băsescu, scrisoare fabuloasă către Anamaria Prodan!
Anamaria Prodan le-a arătat fanilor ce scrisoare a primit din partea lui Traian Băsescu în 2020, printr-o postare recentă pe Instagram. Fostul președinte l-a menționat chiar și pe Laurențiu Reghecampf, pe care îl considera atunci un om norocos.
„Anamaria Prodan Reghecampf, un agent FIFA unic în felul său.
O femeie frumoasă și inteligentă, îndrăgostită de Reghe și de fotbal. Anamaria a reușit să facă o carieră strălucită, fiind unul din puținii bărbați din marea de ‘doamne’ care populează fotbalul românesc.
A reușit să facă performanță prin inteligență, dragoste și respect pentru fotbal și jucătorii pe care i-a avut în contract. A fost întotdeauna îngerul păzitor al jucătorilor ei, susținându-i și atunci când erau ieșiți din formă.
Când a trebuit să îi transfere, a fost un negociator de succes apărând cu onestitate și întotdeauna interesele jucătorului. Mare noroc a a avut Reghe!”, i-a transmis Traian Băsescu, în acea scrisoare, Anamariei Prodan.