Ion Țiriac abia așteaptă să ajungă vaccinul rusesc anti-COVID în România! Țiriac vrea ca vaccinul să fie importat și în România, în ciuda faptului că lumea medicală e sceptică în privința produsului rusesc.
Chiar dacă în mediul medical privește cu neîncredere la faptul că Rusia a făcut deja al doilea vaccin anti-COViD, Ion Țiriac este de părere că lumea trebuie să se vaccineze cât mai repede cu putință.
„Toată lumea «ha, ha, ha», «hi, hi, hi» cu vaccinul rusesc. Nu, nene! Mâine dimineață, dacă mi-l dau, eu îl iau. Nu mai aștept să-l am pe ăla chinez, american, tătăresc sau românesc. Ăla care a dat vaccinul și pare că e în regulă, sprijiniți-l să facă pentru întreg globul! Unde suntem? Suntem acum într-o «ciorbă» cu toții. Dacă au lucrat la acel vaccin și există, aș vrea să-l văd pe ăla căruia tatăl i-a murit, iar maică-sa îi e în spital, și nu îl ia. Suntem oameni serioși sau vorbim numai prăpăstii?”, a declarat Ion Țiriac, potrivit GSP.