Cele două cluburi din Bănie, Universitatea Craiova și FCU 1948 Craiova, au anunțat decesul lui Jean Nițulescu.
Jean Nițulescu, fostul vicepreședinte al Universității Craiova, va fi înmormântat la Caracal, pe 3 ianuarie
El este omul care l-a adus pe Ilie Balaci la Universitatea Craiova și a contribuit la transferul lui Cristian Chivu la Ajax Amsterdam. Fostul fundaș central ajunsese la echipa alb-albastră de la CSM Reșița.
Jean Nițulescu a suferit în noaptea de 30 decembrie un accident vascular cerebral, urmat de un infarct. A ajuns la spitalul din Caracal, însă în dimineața zilei de 1 ianuarie, în jurul orei 5:00, a decedat la Terapie Intensivă, a scris publicația newsflux.ro.
Jean Nițulescu a fost campion cu Uniersitatea Craiova în sezonul 1990/1991, în calitate de vicepreședinte al clubului. A mai fost conducător al cluburilor Extensiv Craiova, FC Caracal și ALRO Slatina, transmite REALITATEA.
„Ca vicepreședinte, el a contribuit la câștigarea ultimului event pentru FC Universitatea Craiova, în anul 1991, urmând ca în anii 1998-2000, Jean Nițulescu să reprezinte clubul din postura de președinte”, au scris cei de la FCU Craiova.
Și Codruț Craioveanu a transmis un mesaj. „Așa îmi amintesc de tine. Cu surâsul pe buze, poveștind de bunicul meu și trecând orele așa.
Azi o stea în plus strălucește in cer. Odihnește-te în pace, nașule. Zi lu’ tatae al meu că îmi e dor de el”, este textul fiului fostului atacant Gheorghe Craioveanu, alăturat unei poze în care apare alături de cel decedat.