Naționalele masculine de handbal ale Germaniei și Franței au obținut victorii clare în prima zi a Campionatului European.
53.586 de oameni au asistat la primele două meciuri ale CE masculin de handbal
Competiția are loc în Germania. În primele meciuri din Grupa A, Franța a învins Macedonia de Nord cu 39-29 (17-13), iar echipa țării gazdă a dispus de Elveția cu 27-14 (13-8).
Partidele s-au desfășurat cu casa închisă, pe stadionul echipei de fotbal Fortuna Dusseldorf, transformat în sală de handbal. În tribune au fost 53.586 de spectatori.
Precedentul record la un meci de handbal datează din 2014, când 44.189 de oameni au urmărit o partidă din campionatul masculin german dintre Rhein-Neckar și Hamburg.
Nicio echipă nu a câștigat până acum titlul european pe teren propriu, dar Germania visează la realizarea acestei performanțe, după trofeul cucerit în 2016.
România participă la un Campionat European pentru prima dată după 1996
România este una dintre cele 24 de echipe participante la EHF EURO 2024. „Tricolorii” fac parte din Grupa B și întâlnesc Austria (12 ianuarie), Spania (14 ianuarie) și Croația (16 ianuarie).
Spania este vicecampioana europeană din 2022, Austria a învins România în ambele meciuri din preliminarii, cu 36-32 și 35-30, iar Croația a fost vicecampioană în 2020. Spania a cucerit două titluri continentale, în 2018 și 2020.
Primele două clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale. Competiția se încheie în ziua de 28 ianuarie.
România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9, iar la tragerea la sorți a făcut parte din a patra urnă valorică. Pentru România este doar a treia participare la Campionatul European, la prima (1994) încheind pe locul 11.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News