Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a câștigat duminică, la Paris, turneul masculin de la Roland Garros, învingându-l în finală pe liderul mondial, italianul Jannik Sinner, în cinci seturi, scor 4-6, 6 (4)-7, 6-4, 7-6 (3), 7-6 (10-2).
Meciul a durat 5 ore și 31 de minute
A fost o finală de vis pe terenul Philippe Chatrier de la Roland Garros. Italianul Jannik Sinner (23 de ani, numărul 1 ATP) s-a impus în primul game, pe care l-a câștigat după 12 minute.
S-a mers cap la cap până la 4-4, când Sinner și-a câștigat serviciul și a realizat apoi break-ul luând primul set cu 6-4. Italianul a început bine setul secund, conducând cu 3-0, 4-1 și 5-2.
Spaniolul Carlos Alcaraz (22 de ani, locul 2 ATP) a revenit și a egalat la 5, apoii a fost 6-6, iar Sinner a câștigat al doilea set, cu 7-6.
Tot italianul a luat primul game din setul trei, dar Alcaraz, care a părut foarte nervos în acest ultim game, și-a stăpânit nervii în continuarea setului și a ajuns să conducă cu 4-1, pentru a se impune cu 6-4, reintrând în meci.
A fost primul set pierdut de Jannik Sinner la această ediție a turneului masculin de la Roland Garros. Setul al patrulea a fost extrem de disputat.
Scorul a fost 3-3, apoi Sinner a condus cu 5-3, însă Alcaraz a salvat trei mingi de meci, a revenit incredibil și s-a impus la tie-break egalând situația de pe tabelă, 2-2.
În decisiv, Alcaraz a condus cu 2-0 și 3-1. Sinner s-a apropiat la 2-3, dar spaniolul a făcut 4-2. A urmat un game câștigat de italian și scorul a devenit 3-4.
Alcaraz a făcut 5-3. Sinner și-a ținut serviciul apropiindu-se din nou, la 4-5, reușind apoi să realizeze un break extraordinar și să egaleze la 5.
Italianul a pus încă un game pe tabelă, 6-5 pentru el, însă Alcaraz a câștigat pe propriul serviciu, a egalat la șase și a trimis setul decisiv în maxi tie-break.
A fost 7-0 pentru Alcaraz, care a rezistat mai bine presiunii, Sinner a făcut două puncte, apoi spaniolul a pus pe tabelă un 8-2 aproape liniștitor. A ajuns apoi la 9-2 și s-a impus cu 10-2, reușind a opta victorie în meciurile disputate în fața italianului.
Carlos Alcaraz își păstrează astfel titlul la Roland Garros și ajunge la cinci trofee de Grand Slam, după cea mai lungă finală din istoria turneului de pe zgura pariziană, cinci ore și 31 de minute de joc.