Tenismanul german Alexander Zverev, principalul favorit al turneului ATP 500 de la Viena, a debutat cu dreptul la această competiție, dotată cu premii totale de 2.626.045 de euro, învingându-l în două seturi simetrice, cu 6-2, 6-2, pe austriacul Joel Schwaerzler, într-o partidă din primul tur disputată luni seara.
Zverev, a obținut cu această ocazie a 60-a sa victorie de la debutului sezonului 2024, egalând cea mai bună performanță a sa în circuit, realizată în 2018.
El s-a impus după doar 67 de minute de joc în fața lui Schwaerzler (18 ani), beneficiarul unui wild card oferit de organizatori.
Jucătorul german în vârstă de 27 de ani, câștigător al trofeului la Viena în 2021, îl va înfrunta în turul secund pe câștigătorul partidei dintre americanii Alex Michelson și Marcos Giron.