Noul Stadion Arcul de Triumf urmează să fie dat spre administrare FR de Rugby pentru următorii 49 de ani, a anunțat președintele instituției, Alin Petrache.
FR de Rugby va primi Stadionul Arcul de Triumf pentru folosire gratuită timp de 49 de ani
Arena inițială a fost cunoscută drept „casa rugby-ului românesc”, după ce federația a primit-o sub formă de donație încă din 1913, din partea Regelui Carol I.
Ulterior, incinta a fost demolată și construită cu finanțare de la Compania Națională de Investiții și a intrat de 2 ani în proprietatea Ministerului Tineretului și Sportului, care a vrut să-l deschidă pentru toți cei interesați să-și dispute aici meciurile.
Nemulțumirile și protestele celor din jurul sportului cu balonul oval au avut efect, iar Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby, susține că a ajuns la o înțelegere cu ministrul Sportului, Eduard Novak.
„Domnul ministru a citit mai profund lucrurile și actele pe care le avem și a văzut ce înseamnă istoria rugbystică pe acest stadion.
Ni s-a transmis clar că se va face o hotărâre de Guvern pe 49 de ani pentru folosire gratuită a stadionului central, plus cele două de antrenament, de fapt lucrurile pe care le-am avut întotdeauna în administrare
Echipele naționale de rugby au întâietate, prin regulamentele și ordinele care sunt date în Ministerul Sportului.
Suntem deschiși să colaborăm cu orice echipă, în clipa în care avem disponibilitate și putem să dăm acest stadion pentru a putea să își desfășoare ei anumite activități”, a mai spus Alin Petrache pentru Orange Sport.