Sporturi· 1 min citire

Alize Cornet revine în activitate, la zece luni după ce și-a anunțat retragerea

Alize Cornet

Alize Cornet

Scris de Ion Gabriel Publicat: 24 mar. 2025, 19:17

Jucătoarea de tenus Alizé Cornet va reveni în competiție, la zece luni după ce și-a anunțat retragerea în urma eliminării în primul tur al Roland-Garros 2024.

Cornet se află pe locul 523

Franțuzoaica în vârstă de 35 de ani a anunțat luni că va participa la Rouen Open (13-20 aprilie).

„Ați crezut că ați scăpat de mine, dar nu este așa! Așa că ne vedem foarte curând și vom fi din nou cu toții încântați”, a declarat jucătoarea de 35 de ani din Nisa, citată într-un comunicat al organizatorilor turneului WTA 250.

Ultimul meci al lui Cornet în circuitul WTA a fost în mai 2024, când a fost eliminată în primul tur al Openului Franței de chinezoaica Zheng Qinwen.

Cu toate acestea, ea a ales să își păstreze punctele în clasamentul mondial și se află acum pe locul 523.

„Când am început să mă antrenez din nou acum două luni, am avut imediat în minte acest obiectiv, să fiu pregătită pentru Rouen”, a declarat sportiva cu șase titluri WTA.

La fel ca Caroline Garcia (locul 74 în prezent), ea va beneficia de un wild-card pe tabloul principal.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News