Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan (65 WTA) a fost învinsă în turul 1 la turneul Indian Wells, de categorie 1000.
Ana Bogdan a fost eliminată de Daria Schnaider în turul 1 la Indian Wells
Sportiva născută în Sinaia a cedat cu 7-6, 6-7 (6), 3-6 în fața rusoaicei Daria Schnaider (74 WTA). Meciul a durat 2 ore și 44 de minute. Ana s-a distanțat la 3-1 în setul de debut, însă la 4-3 și-a pierdut serviciul. Ea a realizat break la 5-5, după care a convertit în punct prima minge de set.
În partea a doua a confruntării, românca s-a văzut condusă cu 0-2 în primul set, dar în game-ul imediat următor a realizat break.
La 3-3 ea a ratat nu mai puțin de 4 mingi de break și până la urmă s-a ajuns la tie-break. Schnaider a avut 3-1, Bogdan a întors scorul la 4-3, iar la 6-5 a avut o minge de set, pe serviciul adversarei.
A ratat-o, însă, adversara a câștigat alte două puncte, iar învingătoarea avea să se decidă în setul decisiv. În ultima parte a confruntării, Ana a fost trădată de serviciu, Schnaider realizând nu mai puțin de 4 break-uri.
Următoarea adversară a rusoaicei este grecoaica Maria Sakkari (9 WTA, cs 9). Calificarea în turul secund îi aduce Dariei o urcare de cel puțin 8 locuri în clasamentul WTA.