Sporturi· 1 min citire

Andreea Taloș s-a calificat în finala olimpică de la triplusalt

Andreea Taloș

Andreea Taloș

Scris de Ion Gabriel Publicat: 2 aug. 2024, 21:12

Atleta română Andreea Taloș s-a calificat, vineri, în finala de la triplusalt a Jocurilor Olimpice de la Paris, în timp ce Diana Ion a ratat această șansă.

Finala va avea loc sâmbătă 3 august, de la 21:20

Taloș (fostă Panțuroiu), care a fost a 11-a la Mondialele din 2019, a evoluat în Grupa B de calificare și s-a calificat în finală cu a noua performanță la general, 14,23 metri.

Andreea Elena Taloș se califică în premieră într-o finală olimpică, după ce în 2016, la Rio, nu a reușit să treacă de calificări.

Diana Ana Maria Ion (23 ani), care a evoluat în Grupa A, a fost prima atletă care nu a prins finala de 12, cu 14,03 metri. Românca, debutantă la Jocurile Olimpice, s-a aflat la doar doi centimetri de franțuzoaica Ilionis Guillaume, ultima care a prins finala.

Cubaneza Leyanis Perez Hernandez a avut cea mai bună performanță din calificări, 14,68 metri.

Finala va avea loc sâmbătă 3 august, de la 21:20.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News