Sporturi· 1 min citire

Aniela Tudor a câștigat singura medalie pentru România la CE de gimnastică de la Zagreb

Aniela Tudor

Aniela Tudor

Scris de Ion Gabriel Publicat: 16 aug. 2026, 13:30

Gimnasta junioară Aniela Tudor a câștigat, duminică, medalia de aur în finală la sărituri, la Campionatul European de la Zagreb. A fost singura calificare în finalele pe aparate a României, la junioare și senioare.

Ea a fost pe primul loc în calificări

Aniela Tudor a fost notată cu 13.200 și 13.566, pentru o medie de 13.383 puncte, cu care a obținut medalia de aur.

Pe podium au mai urcat rusoaica (sub steag neutru) Daria Mironova (13.166) și Lilou Marliac (Franța, 13.133).

În calificări, Aniela Tudor a fost pe primul loc, cu o medie de 13.433.

Gimnasta de la Dinamo București a fost singura reprezentantă a României în finalele Campionatului European.

Echipa de junioare s-a clasat pe locul 12, iar cea de senioare pe locul 11, care i-a adus calificarea la Campionatul Mondial din această toamnă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News