Sporturi· 2 min citire

Argint european pentru pugilista Loredana Marin! Românca a fost învinsă în finală, la puncte

Loredana Marin

Loredana Marin

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 19 nov. 2023, 21:52

Pugilista română Loredana Andreea Marin a obținut medalia de argint la CE U22 de la Budva (Muntenegru).

Loredana Marin a cucerit a treia medalie pentru România la CE U22, argint la 60kg

Ea a fost învinsă la puncte, cu 3-2, de Elida Kocearian, din Armenia, în finala categoriei 60 kg. Stela Roxana Hamza (52 kg) și Livia Botică (+81 kg) au rămas cu medaliile de bronz, după ce au pierdut semifinalele de vineri.

România a participat cu o delegație de 12 pugiliști (5 fete și 7 băieți) la Campionatele Europene Under-22, având ca obiectiv cucerirea unei medalii și una-două clasări pe locul cinci la fete, respectiv una-două medalii și un loc cinci la băieți.

Lotul feminin, condus de antrenorii Constantin Gălbenușe și Luminița Turcin, a fost alcătuit din Stela Roxana Hamza (cat. 52 kg), Cristina-Daniela Brîncoveanu (cat. 54 kg), Loredana Marin (cat. 60 kg), Alina Crețu (cat. 66 kg) și Livia Botică (cat. +81 kg).

Lotul masculin, al cărui staff tehnic este compus din Napoleon Gheorghe - antrenor principal, George Perțea - antrenor secund, Constantin Mihai - antrenor secund, Anghel Ion - masor, i-a inclus pe Adalbert Pater (cat. 51 kg), Saly Palapuic (cat. 57 kg), Iulian Andrei Bârsănescu (cat. 60 kg), Ionuț Chiriac (cat. 63,5 kg), Andrei Musteț (cat. 67 kg), Doruleț Tiu (cat. 71 kg) și Alexandru Buleu (cat. 75 kg).

La ediția de anul trecut a Europenelor Under-22, de la Porec (Croația), România a cucerit două medalii de argint, prin Loredana Marin (cat. 60 kg) și Alexandra Petcu (cat. 81 kg).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News