Sporturi· 2 min citire

Asistență record la deschiderea JO de la Paris! Ceremonia va avea loc, în premieră, în afara unui stadion

JO 2024

JO 2024

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 31 ian. 2024, 16:38

Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a anunțat la deschiderea JO din vară vor fi mai puțini spectatori decât se anunțase inițial.

Nu a existat niciodată o ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice în afara unui stadion

Festivitatea din 26 iulie va avea loc în premieră în afara unui stadion, pe fluviul Sena. Darmanin a declarat că aproximativ 320.000 de persoane vor fi autorizate să urmărească defilarea delegațiilor sportivilor, în bărci.

„Vă reamintesc că Jocurile Olimpice la Paris sunt o dată la un secol, iar o ceremonie de deschidere în afara unui stadion nu a existat niciodată, este o dată la 3.000 de ani”, a spus ministrul.

„Ideea este că vor fi 100.000 de oameni pe cheiurile de jos, care vor urmări ceremonia. Acestea sunt bilete plătite.

Vor fi peste 220.000 de oameni pe cheiurile de sus, care se vor apropia de Sena și sunt toți cei care locuiesc și care vor putea închiria sau vor putea petrece seara de-a lungul Senei, de la Bercy la Trocadero”, a adăugat ministrul, potrivit Reuters.

Într-o primă fază s-a anunțat că 600.000 de oameni vor asista la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din vară

Organizatorii JO 2024 sperau inițial ca 600.000 de persoane să participe la evenimentul din 26 iulie. Însă ambițiile lor s-au redus la 400.000 de oameni, anul trecut în octombrie, iar acum Darmanin a confirmat zvonurile privind o nouă reducere a numărului de spectatori.

Reducerea afectează însă doar cheiurile înalte, nu și pe cele de jos, unde vor fi autorizați 100.000 de posesori de bilete (cu prețul cuprins între 90 și 2.700 de euro), care vor fi supravegheați de 2.000 de agenți de securitate ai unor firme private.

Ceilalți spectatori, de pe cheiurile de sus, vor fi grupați în mai multe zone în care securitatea va fi gestionată de serviciile de stat și de cei 45.000 de oameni ai legii mobilizați pe parcursul defilării de 12 km.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News