Atleta Stella Rutto s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! Team Romania a ajuns la 91 de sportivi

Stela Rutto
Atleta română de origine kenyană Stella Rutto (Dinamo) s-a calificat la JO, îndeplinindu-și baremul în proba de 3.000 m obstacole la CE de la Roma.
Stella Rutto a fost, pentru 30 de minute, medaliată cu bronz la CE de la Roma
Informația a fust furnizată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român pe pagina oficială de Facebook, care transmite că lotul României pentru Paris a ajuns la 91 de sportivi.
„Atleta Stella Rutto a reușit aseară la Campionatele Europene de Atletism de la Roma să îndeplinească baremul olimpic în proba de 3.000 m obstacole. Eleva lui Carol Șanta a terminat proba pe locul 4, cu timpul de 9:22,36 min, record personal și barem olimpic îndeplinit", se menționează pe site-ul de socializare citat.
La Campionatul European de atletism de la Roma, în cursa de 3.000 m obstacole oficialii au descalifica-o inițial pe câștigătoare, franțuzoaica Alice Finot. În acele condiții, pentru 30 de minute, Stella Rutto a fost în posesia medaliei de bronz.
Ulterior, delegația Franței a depus contestație și clasamentul a fost schimbat, Finot, lider european al probei, a fost repusă în poziție de aur. Gesa Krause (Germania) a luat argint și Elizabeth Bird (Marea Britanie) a câștigat bronzul.
De remarcat că din cei șase atleți români calificați la JO 2024 (26 iulie-11 august), trei sunt de origine kenyană, Delvine Relin Meringor (maraton), Joan Chelimo Melly (maraton) și Stella Rutto (3.000 m obstacole).
Team Romania are 91 de sportivi calificați la JO 2024, la 15 sporturi
Atletism (6): Delvine Relin Meringor (maraton), Andrea Miklos (400 m), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Joan Chelimo Melly (maraton), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului), Stella Rutto (3.000 m obstacole)
Înot (2): David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (800 m liber, 1.500 m liber)
Box (1): Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg)
Canoe (3): Cătălin Chirilă (C1 - 1.000 m), Ilie Sprîncean, Oleg Nuță (C2 - 500 m)
Canotaj (45 locuri cotă): simplu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, categorie ușoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin, 8+1 masculin
Ciclism (1): Ede Molnar (mountain bike)
Gimnastică artistică (6): 5 locuri cotă - echipa feminină Andrei Muntean
Gimnastică ritmică (1): Annaliese Drăgan
Haltere (2): Mihaela Cambei (cat. 49 kg) și Loredana Toma (cat. 71 kg)
Lupte (4): Andreea Beatrice Ana (lupte libere, cat. 53 kg), Kriszta Tunde Incze (lupte libere, cat. 62 kg), Cătălina Axente (lupte libere, cat. 76 kg), Alin Alexuc-Ciurariu (lupte greco-romane, cat. 130 kg)
Polo pe apă (13): 13 locuri cotă - echipa masculină
Scrimă (1): Mălina Călugăreanu (floretă)
Tenis de masă (4): 3 locuri cotă - echipa feminină, Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt)
Triatlon (1): Felix Duchampt
Yachting (1): Ebru Bolat (clasa Ylca 6)
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























