Unul dintre cei mai valoroși poloiști maghiari s-a stins din viață.
Attila Monostori, decedat la vârsta de 54 de ani, a avut o contribuție uriașă la patru titluri câștigate de CSM Oradea în Superliga României de polo, într-o vreme în care bihorenii dominau clar disputele cu rivalele Dinamo și Steaua.
Attila Monostori, de patru ori campion național al României alături de CSM Oradea, s-a stins din viață la vârsta de 54 de ani. Potrivit presei maghiare de specialitate, fostul mare poloist a trecut în neființă sâmbătă, la doar câteva săptămâni după ce a aniversat ziua de naștere, scrie site-ul clubului CSM Oradea.
Monostori a fost câștigător de Cupa Mondială, medaliat cu argint la Campionatul European de polo în două ediții, a evoluat la Jocurile Olimpice de la Atlanta (1996) și a bifat 114 selecții în echipa națională a Ungariei, mai notează sursa mai sus menționată.