Echipa CSO Voluntari este ultima calificată în semifinalele Ligii Naționale, după ce a învins vineri, în deplasare, formația Corona Brașov, scor 84-82 (41-37), în al patrulea meci din cinci programate în sferturile Ligii Naționale. CSO Voluntari se va duela în semifinale cu vicecampioana CSM Oradea.
Principalii marcatori ai partidei au fost Osborne 20 puncte, Jevtovic 15, pentru Corona, respectiv Sullivan 23, Caffey 16, pentru CSO Voluntari.
În primele trei partide, CSO Voluntari s-a impus pe teren propriu, cu 91-84 și 96-90, iar apoi a pierdut prima dispută în deplasare, cu 74-77, astfel că are 3-1 la general și se califică în semifinale. În acest sezon, formația din Voluntari a mai câștigat Cupa României și trofeul European North Basketball League.
Anterior, s-au calificat în semifinale campioana U BT Cluj, vicecampioana CSM Oradea și CS Vâlcea, care au dispus cu 3-0 la general de Rapid București, SCMU Craiova și FC Argeș Pitești.
Semifinalele se vor juca tot în cinci meciuri, între CSM Oradea – CSO Voluntari și U BT Cluj – CS Vâlcea, pentru calificarea în finala sezonului.
Campioana en-titre este U BT Cluj, care a cucerit în 2024, după finala cu CSM Oradea, al cincilea titlu național după cele din 2017, 2021, 2022, 2023. La rândul său, vicecampioana CSM Oradea a jucat a șaptea finală din istoria sa, având trei titluri în palmares (2016, 2018, 2019).