Bernadette Szocs a anunțat ce vrea să facă după eșecul de la Paris. Sportiva nu a avut o evoluție bună la Jocurile Olimpice și și-a ratat obiectivul, o medalie. A încheiat pe locul 9 la simplu și echipe și pe 5 la dublu mixt.
„E un moment foarte trist pentru mine, pentru că nu mi s-a îndeplinit visul cel mare. Dar știți cum este, trebuie să întorc pagina și să mă gândesc la viitor. Nu vreau să mă mai gândesc la ce a fost, vreau să mă focusez doar la viitor și la ce am de corectat. Dar ca oricare alt sportiv se întâmplă să ai un turneu mai puțin bun”, a declarat Bernadette Szocs pentru Fanatik.
„O să tratez Jocurile Olimpice ca pe orice altă competiție. O să mă focusez doar la ce am de făcut”, a mai spus Berni.