Campioana europeană la tenis de masă Bernadette Szocs recunoaște că visul ei este să cucerească o medalie olimpică.
„Voi da totul ca să obțin medalia” olimpică, a transmis Bernadette Szocs
Pe 5 martie, chiar în ziua în care a împlinit 29 de ani, Bernadette Szocs a urcat, pentru prima dată în carieră, pe locul 10 în ierarhia mondială, după ce a fost aproape de această performanță și în toamna anului precedent.
Calificată la Jocurile Olimpice de la Paris cu echipa și, implicit, și în proba individuală, ea spune că va face orice este omenește posibil pentru a-și realiza visul.
„Eu mă pregătesc foarte mult pentru Jocurile Olimpice și foarte bine. Sunt foarte pozitivă, din toate punctele de vedere, totul merge perfect.
Mă pregătesc din greu pentru că știu ce mă așteaptă și bineînțeles că am visuri mari. Mă așteaptă Jocurile Olimpice, mă așteaptă o medalie olimpică.
Știu că nu îmi va fi ușor, dar sunt o persoană foarte pozitivă și ambițioasă, îmi place să îmi depășesc limitele. Visul meu este să cuceresc medalia aia și voi da totul ca să obțin medalia atât pentru mine, cât și pentru Team Romania”, a declarat Szocs.
Bernie și-ar dori ca Simona Halep să poată participa la Olimpiada din vară. „Bineînțeles că o aștept în echipa olimpică. Eu am mai spus că am crezut tot timpul în ea, o apreciez foarte mult.
Este un sportiv care e un bun exemplu pentru alții. Mă bucur că a câștigat și sper să ajungă alături de noi la Jocurile Olimpice”, a mai spus Bernadette Szocs.