Sporturi· 1 min citire

Bernadette Szocs și Elizabeta Samara s-au calificat în sferturile Europe Top 16 Cup

Bernadette Szocs

Bernadette Szocs

Scris de Darius Stănescu Publicat: 22 feb. 2025, 09:55

Jucătoarele române Bernadette Szocs și Elizabeta Samara s-au calificat, vineri, în sferturile de finală ale turneului CCB Europe Top 16 Cup, care reunește la Montreux (Elveția) crema tenisului de masă de pe continent.

Bernadette Szocs, principala favorită, a trecut, vineri, de Maria Xiao (Spania), cu 3-0 (11-3, 11-8, 11-9), în optimile de finală, potrivit site-ului Federației Române de Tenis de Masă. Românca, medaliată cu bronz la ediția de anul trecut, va juca sâmbătă, în sferturi, contra unei reprezentante a Germaniei, Xiaona Shan (ora 16:25).

Elizabeta Samara s-a impus în optimi în fața maghiarei Georgina Pota, cu 3-0 (11-7, 11-5, 11-6), iar în sferturi va primi replica suedezei Linda Bergstrom, sâmbătă (ora 12:00).

Szocs a câștigat competiție în 2018, în 2019 a pierdut finala, iar în 2021 și 2022 s-au clasat pe locul al treilea. Samara are și ea o clasare pe podium, în 2018 (locul trei).

Eduard Ionescu a pierdut în optimi la masculin în fața slovenului Darko Jorgic, deținătorul titlului, cu 2-3 (20-18, 7-11, 11-6, 8-11, 6-11).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News