Atleta română Bianca Florentina Ghelber, care s-a calificat în finala probei feminine de aruncare a ciocanului la Jocurile Olimpice, a declarat că în ultimul act al competiției de la Paris speră să se autodepășească.
România nu a mai câștigat o medalie olimpică la atletism din 2008
"Am avut mari emoții. Nu cred că am trăit niciodată o astfel de emoție. Am încredere că în finală va fi mult mai bine. Sper din tot sufletul. Mă bucur că am venit în primele 12 acum, pentru că în finală va fi un alt concurs și sper să mă autodepășesc. Sper să prind ziua cea mai bună. Îmi doresc din tot sufletul ca în finală să îmi fac un 'personal best' și să fiu cât mai în față", a afirmat ea.
"Azi toate concurentele au dat tot ce au avut mai bun. Media a fost undeva la 72 de metri, nu este destul de tare, dar în finală va fi clar un alt concurs, sper să fiu în formă maximă", a adăugat atleta.
Atleta română Bianca Florentina Ghelber s-a calificat în finala probei feminine de aruncare a ciocanului, duminică, la Jocurile Olimpice de la Paris, cu a 11-a performanță.
Ghelber a evoluat în Grupa A a calificărilor, pe care a încheiat-o pe cinci, cu 71,42 metri.
Ghelber (34 ani) participă la a patra sa ediție a Jocurilor Olimpice, după ce la Tokyo a fost a șasea în finală. La JO de la Londra (2012) a fost a 17-a, iar la JO 2008 nu a trecut de calificări.
Finala este programată pe 6 august, de la ora 20:57.
România nu a mai câștigat o medalie olimpică la atletism din 2008, de la Beijing, când Constantina Diță cucerea aurul la maraton.