Naționala feminină de tenis de masă a României s-a impus cu scorul de 3-0 în fața Ungariei, miercuri, în Sala Polivalentă din București,
Româncele au făcut spectacol în meciul cu Ungaria
Deja calificate la turneul final, tricolorele au câștigat fără emoții ultimul meci din Grupa A1 a preliminariilor Campionatelor Europene pe echipe din 2023.
Bernadette Szocs a dispus de Leonie Hartbrich cu 3-0 (8, 6, 8), Adina Diaconu a învins-o pe Mercedesz Nagyvaradi cu 3-1 (4, 7, -10, 7), iar Elizabeta Samara a întrecut-o pe Bernadett Balint cu 3-0 (9, 9, 7).
România, vicecampioana europeană, a câștigat toate partidele din grupă, 3-0 și 3-0 cu Turcia, 3-1 și 3-0 cu Ungaria.
Primele două clasate se califică direct la CE de la Malmo (Suedia), programat între 10 și 17 septembrie. Echipele clasate pe locul 3 vor juca meciuri suplimentare de calificare, în faza a doua a grupelor.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News