Marți, 10 decembrie, a reprezentat finalul Campionatelor Europene de înot în bazin scurt, de la Otopeni. Camelia Potec, Președintele Federației Române de Natație, a vorbit despre prestația sportivilor români în cadrul competițiilor.
Andrei Ungur a obținut locul al 3-lea în finala probei de 100 de metri spate masculin și a adus astfel României medalia de bronz. Iată cum a comentat Camelia Potec întreg parcursul țării noastre la natație.
„Începem să conturăm o echipă!”
„Suntem foarte fericiți. Avem 8 finale și o medalie, dar încă nu tragem linie. La finalul competiției vom vedea cine a mers bine și cine a mers mai puțin bine. Am mai spus acest lucru, obiectivul Federației și al României era o finală și o medalie.
Este un campionat european de seniori, un bazin de 25 de metri. Am avut 21 de sportivi calificați, înainte aveam foarte puțini. Speram și știam că ne vom depăși obiectivul, sportivii noștri au arătat o formă foarte bună și la campionatele naționale. După sesiunea de seară vom trage linie.
Pot fi surprize, fiecare competiție este diferită. Fiecare sportiv trăiește altfel aceste competiții. Știam că ei vor avea încredere, au fost mulți oameni în tribune. Toți au avut parte de o experiență extraordinară, toți au avut de învățat. Pentru o parte din sportivi au fost curse extraordinare, în timp ce alții mai au multe de învățat. Am avut în echipă și juniori care au făcut performanță, acest lucru ne dă speranță
Începem să conturăm o echipă. Am profitat de această competiție, i-am adus pe cei mici în arena europeană. Am spus că le este mai ușor, pentru că au fost în fața publicului nostru. Ei sunt foarte fericiți, au avut parte de o experiență unică. Și părinții au fost fericiți. Emoțiile au fost pe măsură”, a spus Camelia Potec, pentru Antena Sport.