Sporturi· 1 min citire

Campioana Corona Brașov este prima finalistă a Cupei României

Corona Braşov

Corona Braşov

Scris de Ion Gabriel Publicat: 9 feb. 2025, 18:15

Echipa masculină de volei Corona Brașov este prima finalistă a Cupei României, după ce a învins SCMU Craiova, cu 3-1, la turneul final de la Piatra Neamț.

Deținătoarea trofeului este Rapid

Scorul pe seturi a fost 17-25, 26-24, 25-20, 25-21. Tot duminică, în cea de-a doua semifinală se vor duela Dinamo București – SCM Zalău.

La turneul final de la Piatra Neamț, în sferturi s-au înregistrat rezultatele: SCM Zalău – Arcada Galați 3-0, Știința Baia Mare – Dinamo București 1-3, Steaua București – Corona Brașov 1-3 și SCMU Craiova – Rapid București 3-0.

De asemenea, în primul tur al Cupei României, cu meciuri disputate tot la turneul de la Piatra Neamț, s-au înregistrat rezultatele: Steaua București – Unirea Dej 3-0, Știința Baia Mare – Universitatea Cluj 3-0, SCMU Craiova – Știința Politehnica București 3-0.

Finala pentru trofeul Cupa României va avea loc în 30 martie, când este programată și confruntarea din competiția similară la feminin.

În 2024, trofeul a fost cucerit de Rapid București.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News