Sporturi· 2 min citire

Campioana U BT Cluj și-a adus pivot american

U-BT Cluj-Napoca

U-BT Cluj-Napoca

Scris de Ion Gabriel Publicat: 19 iul. 2024, 18:22

Echipa masculină de baschet U Banca Transilvania Cluj a anunțat transferul pivotului american Zach Hankins, care a jucat ultimii doi ani la Hapoel Ierusalim.

Hankins va juca cu U Cluj în BKT EuroCup

Zach Hankins este originar din Charlevoix (Michigan), are 27 de ani, 2.11 metri înălțime și joacă pe postul de pivot.

Ultimii 2 ani a jucat la Hapoel Ierusalim, iar în 2023 a fost declarat MVP în campionatul israelian și ales în echipa ideală a Ligii Campionilor. Cu Hapoel a câștigat de două ori Cupa Israelului, în dauna galonatei Maccabi Tel Aviv.

Pivotul american a absolvit colegiul Xavier, apoi a evoluat în NBA Summer League pentru Philadelphia 76ers. Nu a prins un contract în NBA, astfel că și-a început cariera în Europa, la CEZ Nymburk.

Ulterior, în 2020 s-a transferat la Maccabi Rishon LeZion, iar în stagiunea 2021-2022 a jucat la Birmingham Squadron, în G-League. Hankins a avut parte și de o experiență exotică în 2022, din moment ce a petrecut câteva luni la Mets de Guaynabo din Puerto Rico.

În stagiunea precedentă a bifat medii de 12.5 puncte, 8.3 recuperări și 1.5 pase decisive.

Cu U BT Cluj, Hankins va juca și în BKT EuroCup, primul meci fiind programat în 25 septembrie, în BT Arena, cu Cedevita Ljubljana. Meciurile din tur se joacă între 24 septembrie – 29 noiembrie, după care returul va avea loc în perioada 3 decembrie – 5 februarie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News