Sporturi· 2 min citire

Când va fi construită noua Sală Polivalentă din București

Constantin Din

Constantin Din

Scris de Ion Gabriel Publicat: 18 dec. 2024, 18:15

Președintele FR de Handbal, Constantin Din, a anunțat că are promisiuni din partea Guvernului în ce privește începerea construcției unei săli polivalente în București și renovarea Sălii Floreasca, însă acestea depind de noul Executiv care va fi instalat după alegerile de la 1 decembrie.

România va fi gazda a două competiții europene în 2026

"Cu siguranță avem nevoie de o sală polivalentă, noi ne străduim să aducem competiții majore, să le organizăm în România. Am luat organizarea unui Campionat European de tineret în România în 2026 și din nefericire pentru București se va organiza în Cluj și Turda. Și Bucureștiul are nevoie de o sală polivalentă și în această perspectivă. La Sala Polivalentă ar fi trebuit să înceapă din ianuarie o renovare majoră. Din păcate nici în ianuarie 2025 nu se va întâmpla acest lucru, nu știu din ce cauză, dar noi vom milita pe lângă noul guvern să demarăm construcția unei săli. Sper să reușim măcar modernizarea Sălii Floreasca, să o folosim la nivel de copii și juniori. Sunt aceste promisiuni din partea actualului guvern, dar depinde foarte mult ce guvern va fi și ce priorități va avea", a declarat Constantin Din.

Federația Română de Handbal se va implica anul viitor și în organizarea unui meci de retragere din activitate a handbalistei Cristina Neagu, însă Din a precizat că nu este încă stabilit orașul în care va avea loc.

"Este un eveniment foarte important pentru handbalul românesc și pentru Cristina Neagu acest meci de retragere. Știți foarte bine că este ultimul an de activitate al Cristinei în acest sezon. Am avut câteva discuții cu Cristina, va trebui să găsim în perioada optimă și probabil că va fi imediat după ce se termină campionatele. Trebuie să fie un eveniment foarte important și cu o participare a unor jucătoare de top și va trebui să ținem cont de toți invitații. Nu este stabilit deocamdată unde va avea loc", a mai spus Din.

România va fi gazda a două competiții europene în 2026, Campionatul European de handbal feminin pentru senioare, care va avea loc la Cluj-Napoca și Oradea, dar și în alte orașe din Cehia, Polonia, Slovacia și Turcia, și Campionatul European de handbal masculin tineret, care se va desfășura la Cluj-Napoca și Turda.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News