Canotoarea română Gianina-Elena Beleagă, legitimată la CS Dinamo București, a decis să se retragă din sport, după 14 ani de activitate.
„Sunt nerăbdătoare să încep un alt capitol”, a recunoscut Gianina Beleagă
Fost, de-acum, sportivă, care pe 21 mai a împlinit 27 de ani, a făcut anunțul pe contul personal de instagram. „Canotajul a fost și este prima mea dragoste.
Sunt profund recunoscătoare pentru prietenii pe care i-am făcut prin intermediul lui, lecțiile și experiențele dobândite; pentru medaliile câștigate și momentele grele, zâmbetele și lacrimile care m-au făcut cine sunt.
Cum toate lucrurile ajung la un final, doresc să anunț oficial retragerea mea din canotaj. Cu toate acestea, în momentul în care o ușă se închide, o alta se deschide.
Sunt nerăbdătoare să încep un alt capitol. Abia aștept să trec prin provocări noi și să ating alte vârfuri ale așa numitului tablou 'viață'.
Aș dori să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut de-a lungul timpului și m-au ajutat să parcurg cei 14 ani de carieră”, a scris ea.
În cei 14 ani în care a concurat la cel mai înalt nivel, Gianina Beleagă a câștigat două titluri mondiale la seniori (în 2017, la Sarasota-Bradenton, în Statele Unite și în 2018, la Plovdiv, în Bulgaria), ambele la dublu vâsle categoria ușoară, unul la U23 și alte două la U18.
În plus, sportiva mai are în palmaresul de senioară o medalie de argint (2021, Varese, Italia, simplu vârsle categoria ușoară), o medalie de bronz (2020, Poznan, Polonia, dublu vâsle categoria ușoară) și un loc 8 la JO de la Tokyo 2021 (dublu vâsle categoria ușoară).
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News