Sporturi· 2 min citire

Care a fost primul gând al lui Ion Țiriac când l-a văzut pe David Popovici: ”Bă, n-a câștigat copilul ăsta”

Ion Țiriac

Ion Țiriac

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 20 oct. 2025, 17:30

Ion Țiriac a dezvăluit care a fost, de fapt, primul gând atunci când l-a văzut pe David Popovici. Celebrul om de afaceri a mărturisit că l-a întâlnit acum multă vreme, chiar în Complexul Stejarii, unde venise însoțit de alți sportivi.

Primul gând al lui Ion Țiriac când l-a văzut pe David Popovici

Într-un interviu pe care l-a acordat pentru I AM SPORT MAGAZIN, Ion Țiriac a făcut o afirmație surprinzătoare. Fostul mare jucător de tenis și-a amintit ce i-a trecut prima oară prin minte când l-a întâlnit pe David Popovici.

Momentul în care afaceristul l-a văzut pe înotător a avut loc în urmă cu ani buni. Sportivul era destul de mic și venise la bazin alături de Camelia Potec. Campioană olimpică la Atena 2004 adusese la Complexul Stejarii un grup de 300 de copii.

Actuala președintă a Federației Române de Înot și Pentatlon Modern îi luase la bazinul construit de miliardarul român pentru o selecție. Printre aceștia se afla și campionul mondial și european, David Popovici.

Rememorând acele momente, afaceristul susține că David Popovici nu s-a făcut remarcat în ochii săi. Cu toate acestea, Camelia Potec i-a insuflat o mare încredere și nu s-a înșelat deloc, înotătorul având numeroase performanțe.

„Pe Popovici ăsta eu l-am cunoscut din întâmplare, când a făcut Potec la mine, la Stejarii, în piscina aia descoperită, un camp cu 300 de boboci de la 7 la 11 ani.

Și a păstrat 30. Ea mi-a zis: ”Uită-te cum alunecă copilul ăsta!”. Îi zic: ”Bă, a alunecat, dar n-a câștigat ăsta”. Ea: ”Ăsta alunecă, ăilalți se bat cu apa”, a declarat Ion Țiriac, scrie iamsport.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News