Carlos Alcaraz și-a apărat titlul la Wimbledon, după ce l-a învins în trei seturi pe Novak Djokovic

Carlos Alcaraz
Spaniolul Carlos Alcaraz, locul 3 ATP, a câștigat, pentru al doilea an consecutiv turneul de grand slam de la Wimbledon.
Alcaraz a fructificat abia a patra minge de meci
El l-a învins în finală pe sârbul Novak Djokovici, numărul 2 mondial. Cu victoria sa de duminică, Alcaraz a devenit al doilea jucător din Era Open care câștigă primele sale patru finale de Grand Slam.
Alcaraz s-a impus cu scorul de 6-2, 6-2, 7-6 (4), în două ore și 27 de minute.
În decisiv, la 5-4, Alcaraz a ratat trei mingi de meci.
Alcaraz și Djokovici au fost adversari și în finala ediției din 2023 a turneului. Atunci, Alcaraz s-a impus în fața lui Djokovici cu scorul de 1-6, 7-6 (6), 6-1, 3-6, 6-4, în patru ore și 42 de minute.
La finala de duminică au asistat numeroase staruri, între care s-au numărat Zendaya, Tom Cruise, Julia Roberts și Benedict Cumberbatch. Kate, prințesa de Wales, a fost de asemenea prezentă, ea fiind ovaționată de public la intrarea în stadion.
Carlos Alcaraz a obținut un premiu de 2,7 milioane de lire sterline. Djokovici a obținut 1,4 milioane de lire sterline.
Djokovic nu a mai câștigat niciun titlu de peste șase luni
Cu victoria sa de duminică, Alcaraz a devenit al doilea jucător din Era Open care câștigă primele sale patru finale de Grand Slam (Roger Federer le-a câștigat pe primele șapte). De asemenea, el este al șaselea jucător din Era Open care reușește dubla Roland Garros-Wimbledon în același an, după Rod Laver, Bjorn Borg, Rafael Nadal, Federer și Djokovici.
Fără niciun titlu de peste șase luni, Novak Djokovici era la un pas de un record de 25 de trofee de Grand Slam.
Campionul care de-a lungul carierei s-a obișnuit să treacă ușor de adversari, adunând aproape 100 de titluri, a avut o perioadă de slăbiciune, ceva cu care nu este obișnuit.
Jucătorul în vârstă de 37 de ani a eșuat în fortăreața sa de la Australian Open, la începutul anului, în tentativa sa de a câștiga un al 11-lea titlu, iar o accidentare la genunchi i-a pus capăt prematur apărării trofeului de la Roland Garros luna trecută.
Spaniolul Carlos Alcaraz, în vârstă de 21 de ani, l-a împiedicat și acum să obține al optulea titlu la Wimbledon, ceea ce i-ar fi permis să egaleze recordul lui Roger Federer.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























