Sportiva franceză Cassandre Beaugrand a câștigat, miercuri, medalia de aur la triatlon, la Jocurile Olimpice de la Paris. Franța are acum 19 medalii, dintre care șase de aur.
Triatlonul olimpic s-a desfășurat miercuri, cu Sena în care se poate înota din nou, iar cele două franțuzoaice participante au strălucit., notează L'Equipe. În grupul fruntaș de la primii metri de înot și până la sosire după cursa de 10 km, Cassandre Beaugrand s-a impus, aducând delegației franceze o nouă medalie, a 19-a și a 6-a de aur, în timp ce Emma Lombardi a terminat pe locul 4, la 21 de secunde în spatele elvețiencei Julie Derron și a britanicei Beth Potter.