Sporturi· 3 min citire

Ce a spus Sorana Cîrstea, după ce a câștigat turneul de la Cleveland

Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea

Scris de Ion Gabriel Publicat: 24 aug. 2025, 17:45

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câștigat turneul WTA 250 de la Cleveland (Ohio), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari, sâmbătă, după ce a învins-o în finală pe americanca Ann Li, cu 6-2, 6-4.

Românca a primit un cec de 36.300 de dolari și cu 268 de puncte WTA

La 35 de ani, Cîrstea și-a trecut în palmares al treilea său titlu WTA la simplu, după cele obținute la Tașkent (2008) și Istanbul (2021). Românca, aflată pe locul 112 în lume, a pierdut finale la Budapesta (2007), Toronto (2013), Tașkent (2019) și Strasbourg (2021).

Sorana Cîrstea, venită din calificări, s-a impus în finală după o oră și 24 de minute.

Românca a reușit cinci ghemuri consecutive în primul set, iar în actul secund a reușit la 1-1 break-ul care a făcut diferența. Cîrstea nu și-a pierdut serviciul în finală, Li ratând cele trei șanse de break.

„Salutare, tuturor! Felicitări, Ann! Sunt convinsă că joci mai bine decât ai arătat-o azi. Succes la US Open!

Mulțumesc echipei mele. Nu aveam așteptări de la acest turneu. Nu puteam cere un antrenor mai bun, am lucrat și în ultimii 5 ani, iar în ultimele 2 luni ne-am reconectat. Mușțumesc fizioterapeutului care merge tot timpul anului cu mine și că m-a ținut sănătoasă.

Mi-a plăcut că am rămas cât mai mult posibil în acest oraș. Mulțumesc directorului turneului, staff-ului competiției, copiilor de mingi!

Nu este ușor să ții o asemenea competiție printre cele mai bune. Le mulțumesc că m-au chemat să joc pentru a fi în formă!

Îi salut pe cei din familia mea. Știu că s-au uitat la televizor. Îi salut pe cei din familia prietenului meu, care au fost foarte nervoși.

Mulțumesc publicului, a fost o excelentă atmosferă de la primul meci. Este o doamnă care m-a încurajat la fiecare dintre cele 7 meciuri.

Suntem o țară mică din Europa de Est, dar peste tot în lume unde mă duc sunt susținută. Nu credeam că sunt atâți români în Cleveland. Vă mulțumesc!”, a spus Cîrstea.

Li (25 ani, 69 WTA) câștigase singura confruntare anterioară cu Cîrstea, în 2021, în sferturi la Melbourne 500 Grampians Trophy, în sferturi, cu 6-3, 6-1.

Pentru acest titlu, Cîrstea a fost premiată cu un cec de 36.300 de dolari și cu 268 de puncte WTA, iar Li s-a ales cu 21.484 de dolari și 163 de puncte.

Cîrstea va juca în primul tur la US Open contra jucătoarei argentiniene Solana Sierra.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News