Sporturi· 2 min citire

Ce va face Lance Armstrong pentru a evita un proces cu statul american

lance-armstrong

lance-armstrong

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 20 apr. 2018, 15:39

Fostul ciclist Lance Armstrong, care a fost suspendat pe viață în 2012 din cauza dopajului și a pierdut toate cele șapte trofee câștigate în Turului Franței, va plăti suma de cinci milioane de dolari, aproximativ 4 milioane de euro, pentru a evita un proces cu statul american.

Conform agenției Reuters, Armstrong a fost acuzat că a fraudat compania de stat US Postal, care sponsoriza echipa cu același nume, din care a făcut parte rutierul, prin faptul că s-a dopat sistematic între 1996 și 2004, perioadă în care a câștigat de șase din cele șapte trofee în Turul Franței.

floyd-landis
Floyd Landis a depus în 2010 o plângere pentru fraudă împtriva fostului său coechipier Lance Armstrong, pe baza unei legi care le permite celor care denunță astfel de cazuri să primească o recompensă în caz de succes.

După ce Armstrong a recunoscut în 2013 că s-a dopat, și statul american s-a constituit parte în acest dosar și a cerut despăgubiri de 100 de milioane de dolari.

Armstrong s-a apărat, susținând că nu a adus niciun prejudiciu US Postal prin acțiunile sale.

Din suma de cinci milioane de dolari, 1,1 milioane îi revin lui Landis, cel care inițiat procedura juridică. Landis s-a dopat și el și a fost deposedat de titlul în Turul Franței câștigat în 2006.

În plus, Armstrong va mai achita 1,65 de milioane de dolari reprezentând cheltuielile de judecată ale lui Landis.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News