Sporturi· 2 min citire

Cel mai titrat ciclist din istorie se retrage! Are 161 de victorii, inclusiv 53 de succese de etapă în marile tururi

Mark Cavendish

Mark Cavendish

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 21 mai 2023, 16:59

Britanicul Mark Cavedinsh, cel mai titrat ciclist din istorie, se retrage de activitate la finalul acestui sezon.

Mark Cavedinsh își va anunța retragerea din activitate la 38 de ani și o zi

Sportivul legitimat la echipa kazahă Astana împlinește, azi, 38 de ani. în prezent participă la Turul Italiei și a anunțat pentru mâine, a doua zi de pauză a competiției, o conferință de presă în care-și va prezenta planurile. Publicația italiană Gazzetta dello Sport scrie că Mark va informa că se retrage din activitate.

De-a lungul carierei, Cavendish a adunat nu mai puțin de 161 de victorii, dintre care 53 sunt succese de etapă în cele trei mari Tururi, al Franței (34), Italiei (16) și Spaniei (3). A mai câștigat, în aceste competiții, trei etape de contratimp pe echipe.

Are în palmares un titlu mondial pe șosea, cucerit în 2011, clasica Milan San Remo (2009), plus victorii finale în alte întreceri importante (Kuurne–Brussels–Kuurne sau Milano–Torino).

A vrut să se retragă la finalul sezonului trecut, deoarece nu-și găsea angajament, dar în ultimul moment s-a înțeles cu Astana, iar principalul obiectiv este să dețină recordul celor mai multe victorii de etapă în Turul Franței. Deoacamdată este la egalitate cu fostul mare ciclist belgian Eddie Merckx.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News