Sporturi· 3 min citire

Cine va reprezenta România în circuitul Grand Chess Tour 2025

Bogdan Deac

Bogdan Deac

Scris de Ion Gabriel Publicat: 21 mar. 2025, 16:15

Șahiștii Bogdan Deac și David Gavrilescu vor reprezenta România în circuitul Grand Chess Tour 2025, fondat de fostul mare șahist Garry Kasparov.

Etapa de la București se va desfășura între 5 și 17 mai

'România va avea doi reprezentanți de top în prestigiosul circuit internațional Grand Chess Tour 2025: Bogdan Deac și David Gavrilescu au primit wild card-uri și vor concura alături de elita șahului mondial', se menționează în comunicat.

Bogdan Deac, cel mai bine clasat jucător român în prezent, cu un rating FIDE de 2692 și locul 40 mondial, va participa la etapele din Polonia și România. Deac, în vârstă de 23 de ani, a devenit Mare Maestru internațional la doar 14 ani, cel mai tânăr din lume la acea vreme, și este membru al echipei naționale de șah de aproape un deceniu.

David Gavrilescu a devenit Mare Maestru în 2023 și în momentul de față este al șaselea cel mai bine clasat jucător din România, iar performanțele sale au culminat la începutul acestui an când a fost desemnat campion național.

Lista completă a wild card-urilor următoarelor trei etape ale turneului Grand Chess Tour 2025 este următoarea:

Superbet Rapid & Blitz Polonia (Varșovia): Vladimir Fedoseev (Slovenia), Aravindh Chithambaram (India), Veselin Topalov (Bulgaria), Bogdan Daniel Deac (România), David Gavrilescu (România)

Superbet Chess Classic România (București): Bogdan Daniel Deac (România)

SuperUnited Rapid & Blitz Croația (Zagreb): Magnus Carlsen (Norvegia), Anish Giri (Olanda), Ivan Saric (Croația)

'Anul acesta marcăm cea de-a 10-a aniversare a Grand Chess Tour și am dorit să reunim jucători legendari care au fost o parte integrantă a turneului de-a lungul anilor, cum ar fi numărul 1 mondial și dublu campion GCT, Magnus Carlsen, foștii campioni GCT Fabiano Caruana, Wesley So, Alireza Firouzja și Maxime Vachier-Lagrave, alături de nume promițătoare din noua generație precum Aravindh Chithambaram și Vladimir Fedoseev', a declarat Michael Khodarkovsky, directorul executiv al circuitului Grand Chess Tour.

Jucătorii care vor participa la etapa de la București a Grand Chess Tour sunt următorii: Fabiano Caruana (SUA), Gukesh Dommaraju (India), Nodirbek Abdusattorov (Uzbekistan), Alireza Firouzja (Fanța), Wesley So (SUA), Levon Aronian (SUA), Praggnanandha Ramesh Babu (SUA), Jan-Krzysztof Duda (Polonia), Maxime Vachier-Lagrave (Franța), Bogdan Daniel Deac (România).

Grand Chess Tour (GCT) marchează anul acesta al zecelea an de existență și adăugă o nouă țară-gazdă, Brazilia, pe lângă cele patru, unde se desfășoară deja în mod tradițional - SUA, România, Polonia și Croația. Fond de premiere va fi mai mare decât anul trecut, ridicându-se la aproape 1,6 milioane de dolari.

Etapa de la București a circuitului Grand Chess Tour 2025, fondat de fostul mare șahist Garry Kasparov, se va desfășura în perioada 5-17 mai.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News