Sporturi· 1 min citire

Colegul lui Tadej Pogacer de la UAE a devenit campion mondial pe gravel

Florian Vermeersch

Florian Vermeersch

Scris de Ion Gabriel Publicat: 12 oct. 2025, 20:45

Belgianul Florian Vermeersch, coechipierul slovenului Tadej Pogacer (UAE Team Emirates), a devenit campion mondial pe gravel, disciplină care constă în rularea pe un amestec de drumuri asfaltate și poteci cu pietriș, duminică la Maastricht (Olanda).

El îi urmează în palmares olandezului Mathieu van der Poel

Clasat pe locul doi în ultimii doi ani în această nouă disciplină a sportului cu pedale, care atribuie titluri începând din 2022, Vermeersch (26 ani) s-a impus en solitaire după ce s-a desprins cu 19 km înainte de linia de sosire de partenerul său de evadare, olandezul Frits Biesterbos, clasat în final al doilea.

Slovenul Matej Mohoric completează podiumul.

Specialist al curselor clasice cu talie impresionantă (1,93 m, 81 kg), Vermeersch s-a clasat pe locul doi în cursa Paris-Roubaix în 2021 și pe cinci la ediția de anul acesta.

El îi urmează în palmares olandezului Mathieu van der Poel, absent anul acesta, lui Matej Mohoric și unui alt belgian cu nume similar, Gianni Vermeersch, câștigător al primei ediții din 2022.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News