Concluziile lui Cătălin Chirilă la final de an! Care este regretul canoistului calificat la JO 2024

Cătălin Chirilă
Canoistul Cătălin Chirilă a recunoscut că satisfacțiile anului 2023 au fost umbrite de ratarea aurului mondial la 1.000 de metri.
Cătălin Chirilă regretă că nu a devenit, din nou, campion mondial la 1.000 m
Sportivul legitimat la Steaua s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de 1.000 de metri, după ce a ocupat locul 2 în finala mondială de la Duisburg.
„Eu aș spune că a fost un an satisfăcător. Sincer, rezultatele au reușit doar să mă satisfacă, pentru că obiectivele au fost mult mai mari decât ce s-a văzut la final.
Mi-am dorit din tot sufletul să redevin campion mondial. Am devenit campion mondial, lumea știe, însă am devenit pe 500, n-am redevenit pe 1.000 m.
Și în ciuda rezultatului frumos, în ciuda medaliilor, a calificării, e doar un rezultat de satisfacție”, a spus Chirilă, în cadrul podcastului „Drumul către Medalii” al Agenției Naționale pentru Sport.
Sportivul a vorbit și despre cererea în căsătorie făcută imediat după cursa de la 1.000 de metri de la CM, când a surprins-o pe viitoarea lui soție, Mihaela Cutila.
„Cumulul de emoții a fost foarte, foarte mare, emoțiile au fost foarte intense, pentru că toate acestea au venit după finala de 1.000 m.
Eu deveneam vicecampion mondial în proba olimpică, mă calificam pentru Jocurile Olimpice și aveam un plan, aveam inelul acolo, pregătit pentru următorul moment.
Sincer, mult mai special, pentru că mă gândesc și îmi permit să spun că este mai special decât ce am făcut înainte de cererea în căsătorie. Trebuie să fie o dată în viață, iar campion mondial pot deveni de cel puțin două ori”, a povestit sportivul.
Cea mai îndrăgită medalie a lui Cătălin Chirilă este aurul de la Jocurile Europene de la Minsk
Campionul mondial a rememorat momentele de la începuturile sale de sportiv și relația cu părinții.
„Îmi aduc aminte, la începutul clasei a 8-a se formase un careu în fața școlii și eram printre copiii timizi, care au ridicat mâna pentru că voiau să meargă la sport, cum ne-au povestit acei domni antrenori, ne-au povestit puțin despre sport.
Eu nici măcar nu eram atent despre ce vorbeau și eram cu mâna pe sus că vreau să plec și motivul principal era că trebuia să plec și eu cumva la Tulcea.
Rămăsesem ultimul copil de pe stradă, toți cei mai mari plecaseră la liceu. Trebuia cumva să evadez și eu, pentru că mai aveam un an de pierdut și eu abia în clasa a 9-a trebuia să plec la oraș, însă am grăbit puțin lucrurile și asta datorită părinților mei care m-au lăsat.
Era clar, când mi-o aduc aminte pe mama, când am ajuns în curte, era printre flori. Din nou, mi se pare un detaliu foarte important despre Sarichioi, în fața curților e plin de flori, efectiv, treci, ai senzația că ești într-o poveste.
Și mama era acolo, când i-am dat vestea, săraca, cred că a înghețat pentru puțin timp, însă a avut o discuție și cu tata și au fost de acord.
Și cred că, vorbisem de fapt cu ceva timp în urmă despre oamenii care iau decizii, au luat decizii pentru mine la un moment dat, oamenii care au fost la locul potrivit și, începând de la acei domni antrenori, de la părinții mei, am tot fost înconjurat de oameni care mi-au ghidat cumva cariera”, a povestit canoistul.
Chirilă spune că aurul de la Jocurile Europene de la Minsk, alături de Victor Mihalachi, este cel mai îndrăgit trofeu, deoarece a fost prima medalie ca senior. La CM, el are în palmares două medalii de aur și două de argint.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























