Jucătoarea americană de tenis Cori Gauff (6 WTA, cs 6) a învins-o în sferturi la US Open pe letona Jelena Ostapenko (20 WTA, cs 20).
Cori Gauff va juca în semifinale la US Open cu Sorana Cîrstea sau Karolina Muhova
Meciul a durat 69 de minute, iar favorita gazdelor s-a impus cu un sec 6-0, 6-2. În primul set a fost o singură jucătoare pe teren, Ostapenko trecându-și în cont doar 7 puncte.
Primele 3 game-uri din setul secund au fost break-uri, după care Gauf a câștigat, din nou, pe serviciul adversarei la 4-2.
Chiar și la acest scor, Jelena a tras de ea la orice punct și a salvat două mingi de meci. Până la urmă, însă, a trimis un forhand în afara terenului, iar Gauff s-a calificat în semifinale.
Cu această ocazie, Cori a devenit prima americancă sub 20 ani care ajunge în penultimul act la US Open după 2001. Atunci, Serena Williams avea să împlinească respectiva vârstă la 2 săptămâni după finala pierdută în fața lui Venus, sora ei mai mare. Gauff a împlinit 19 ani pe 13 martie.
Adversara lui Cori în penultimul act se va alege între Sorana Cîrstea (30 WTA, cs 30) și jucătoarea cehă Karolina Muhova (10 WTA, cs 10). Meciul are loc în această noapte, pe fusul orar al României, de la ora 2:00.
Celelalte două meciuri din sferturi, de pe tabloul feminin, se joacă mâine. Adversare vor fi Marketa Vondroušová (Ceh, 9 WTA, cs 9) și Madison Keys (SUA, 17 WTA, cs 17), respectiv, Qinwen Zheng (Chn, 23 WTA, cs 23) și Aryna Sabalenka (Blr, 2 WTA, cs 2).