Sporturi· 2 min citire

Cristina Neagu răsuflă ușurată! De ce nu va fi afectată de legea de impozitare a contractelor sportivilor

Cristina Neagu

Cristina Neagu

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 23 sept. 2023, 11:25

Guvernul României pregătește o nouă lege, prin care va modifica mai multe taxe, urmând să fie afectate și cluburile sportive care primesc bani publici.

Contractul Cristinei Neagu nu va fi afectat de noua lege de impozitare a contractelor sportivilor

Astfel, de anul viitor, salariul maxim pe care îl poate plăti un club finanțat din bani publici nu poate depăși 30.000 de lei net, adică 6.000 de euro. Pe cale de consecință, crește taxarea contractelor sportivilor.

În forma inițială a proiectului nu s-a menționat care vor fi sancțiunile date pentru nerespectarea acestei legi. Este știut faptul că echipele de handbal, în special CSM București și Rapid, au driblat fără probleme „Legea lui Novak”, care impunea ca o echipă să fie alcătuită, în competițiile interne, din 40% români.

Au demarat și primele consultări dintre Guvern și mai multe părți care vor fi afectate de noua lege, la discuții fiind de față și Dumitru Costin, șeful Blocului Național Sindical.

În actul normativ ca exista o prevedere conform căreia actualele contracte nu vor fi afectate de noua lege.

Concret, handbalista Cristina Neagu, care primește 250.000 de euro pe an (puțin peste 20.000 de euro lunar) de la CSM București, club susținut de Primăria București, poate sta liniștită. Contractele încheiate înainte de apariția, în Monitorul Oficial, a noii legi, nu vor fi afectate de noua impozitrare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News