Sporturi· 1 min citire

CS Minaur, pas mare spre finala EHF European Cup! Victorie la 6 goluri în fața lui Alingsaas HK

CS Minaur Baia Mare

CS Minaur Baia Mare

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 23 apr. 2022, 20:25

Echipa masculină de handbal CS Minaur Baia Mare a învins formația suedeză Alingsaas HK cu 34-28 (19-12), sâmbătă, pe teren propriu, în prima manșă a semifinalelor EHF European Cup. Returul are loc pe 30 aprilie.

CS Minaur Baia Mare este cu un pas în finala EHF European Cup

Minaur a avut un început ezitant și a fost condusă cu 6-4 și 7-5, dar a reușit să marcheze șapte goluri la rând și s-a desprins la 12-7, iar în prima repriză a condus și la nouă goluri, 19-10. În partea secundă, Minaur a avut un avantaj minim de cinci goluri și maxim de nouă.

Pentru băimăreni au marcat Stevan Vujovic 9 goluri, Milan Kotrc 6, Călin Căbuț 3, Stefan Vujic 3, Anderson Da Silva Mollino 2, Gabriel Massuca Teca 1, Tomas Cip 1, Iuliu Alexandru Csepreghi 9. Barna Buzogany a apărat 14 șuturi (33,33%), scrie agerpres.ro.

Manșa secundă va avea loc la Alingsaas pe 30 aprilie. În cealaltă semifinală se întâlnesc echipele norvegiene Drammen HK și Naerbo IL.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News