Campioana CSM București și-a păstrat în vitrină trofeul Supercupa României, pe care l-a câștigat vineri, la Pitești, în fața formației Gloria Bistrița. Medalia de bronz a revenit echipei Dunărea Brăila.
CSM București și Gloria Bistrița vor fi adversare și în Grupa A din Liga Campionilor
Într-o finală echilibrată de la un capăt la altul, CSM București a câștigat cu scorul de 28-27 (14-13), iar principalele marcatoare au fost Neagu 6 goluri, Omoregie 6, pentru CSM, respectiv Delgado Pinto 6 goluri, Kirdiașeva 5, pentru Gloria.
Finala Supercupei a fost prima confruntare a sezonului dintre CSM București și Gloria, care se vor mai duela în Liga Națională sau Cupa României, dar și în Liga Campionilor, fiind în aceeași grupă – A.
CSM București a mai câștigat Supercupa de cinci ori, inclusiv în 2023.
În finala mică, tot vineri, Dunărea Brăila a dispus de vicecampioana Rapid București, scor 35-25 (20-13).
În prima semifinală a Turneului Final Four de la Pitești, Gloria Bistrița a dispus de vicecampioana Rapid București, scor 36-28 (16-16), iar în cea de-a doua, CSM București a învins Dunărea Brăila, cu 31-28 (18-15).
Turneul Final Four la masculin va avea loc tot la Pitești, sâmbătă și duminică. În semifinale se duelează Minaur Baia Mare – Potaissa Turda și Dinamo București – CSM Constanța, iar a doua zi vor avea loc finalele pentru locul 3, respectiv pentru trofeu.
Dinamo București a câștigat trofeul în 2023 pentru a șasea oară.