Sporturi· 1 min citire

CSM București va întâlni Metz în semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin

Trofeu EHF Champions League

Trofeu EHF Champions League

Scris de Ion Gabriel Publicat: 27 apr. 2026, 21:30

Campioana României la handbal feminin, CSM București, va înfrunta echipa franceză Metz Handball în semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin.

Tragerea la sorți a avut loc la sediul Federației Europene de Handbal din Viena

CSM București, câștigătoarea trofeului din 2016, s-a calificat la turneul Final4 de la Budapesta după o pază de opt ani, reușind să elimine echipa daneză Team Esbjerg.

Prima manșă din sferturi a fost câștigată de echipa daneză cu 26-25 dar CSMB s-a impus clar în Sala Polivalentă din Capitală, cu 37-27, duminică.

Metz Handball a trecut de FTC-Rail Cargo Hungaria, după 31-31 la Budapesta și 31-28 pe teren propriu.

În cealaltă semifinală a competiției, Brest Bretagne Handball, care a eliminat-o pe Gloria Bistrița, o va întâlni pe Gyori Audi ETO KC, deținătoarea trofeului. Echipa maghiară s-a calificat pentru a zecea oară la rând la turneul EHF Final4.

Turneul Final4 va avea loc în MVM Dome din Budapesta, pe 6-7 iunie.

În aceeași perioadă și în aceeași arenă are loc și primul turneu final al Ligii Campionilor pentru junioare, EHF Youth Club Trophy. CSM București va înfrunta Gyori ETO KC. Cealaltă semifinală opune echipele maghiare Ferencvaros și DVSC Kezilabda Akademia.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News