Sporturi· 2 min citire

CSM Constanța și Dunărea Brăila și-au aflat adversarele din grupele European League

HCM Constanța

HCM Constanța

Scris de Ion Gabriel Publicat: 9 iul. 2024, 16:43

Trei echipe vor reprezenta România în sezonul 2024-2025 al European League: CSM Constanța la masculin, direct în grupe, la fel și Dunărea Brăila, dar la feminin.

În sezonul trecut, Dinamo a jucat la Turneul F4

În turul 2 preliminar vor intra și fetele de la SCM Râmnicu Vâlcea. Tragerea la sorți va avea loc în 16 iulie. EHF a anunțat sistemul de joc, echipele înscrise și calendarul European League.

La masculin, România va fi reprezentantă de CSM Constanța, acceptată direct în grupe, cu meciuri programate începând din 8 octombrie.

La start, din 7 septembrie, se vor afla 20 echipe în preliminarii, iar câștigătoarele se vor alătura celor 22 acceptate deja în grupe. Partidele din grupele principale se vor desfășura începând cu 11 februarie 2025, urmate de optimi (25 martie și 1 aprilie), sferturi (22 și 29 aprilie), iar Turneul Final Four va avea loc în 24-25 mai.

În sezonul trecut, Dinamo București a jucat la Turneul F4 (locul 4), iar trofeul a fost câștigat de SG Flensburg-Handewitt.

La feminin, SCM Râmnicu Vâlcea va debuta în turul 2 preliminar, cu meciuri progrmate în 5/6 și 12/14 octombrie, iar dacă se va califica mai departe, va juca în turul 3 în 9/10 și 16/17 noiembrie, pentru calificarea în grupe.

În această fază a fost acceptată direct Dunărea Brăila, care a jucat la Turneul F4 sezonul trecut (locul 4), alături de Gloria Bistrița (2), acum acceptată în Liga Campionilor. Meciurile din grupele EL vor începe în 12 ianuarie, fiind urmate direct de sferturi, în 22/23 martie și 29/30 martie, iar apoi de Turneul F4, în 3-4 mai.

În preliminarii intră 18 echipe (turul 2), iar câștigătoarele se vor alătura celor 15 formații repartizate în turul 3. Cele 12 câștigătoare se vor califica apoi în grupele European league.

Tragerea la sorți va avea loc tot în 16 iulie.

Deținătoarea trofeului este Storhamar Handball Elite, după finala cu Gloria Bistrița.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News