Echipa feminină de handbal CSM Târgu Jiu a învins formația suedeză Onnereds HK, cu 29-27 (17-14), pe teren propriu.
CSM Târgu Jiu a învins Onnereds HK și e la 60 de minute de grupele EHF European League
Meciul a contat pentru prima manșă din turul 3 preliminar al EHF European League. Finalista Cupei României a controlat jocul în marea majoritate a timpului, câștigând la o diferență de doar două goluri, după ce a avut și avantaj de cinci goluri în acest meci.
Laura Moldovan a marcat 6 goluri, Angela Pușcaș 5, Alexandra Fratilescu Gavrilă 5, Andreea Chiricuță 4, Ana Ciolan 4, Sabine Klimek 3, Florența Ilie 2. Portarul bulgar Ekaterina Djukeva a avut 15 intervenții (37,50%).
Pentru scandinave au înscris Moa Boqvist 7 goluri, Fanny Elovsson 5, Linn Hansson 4, Siv Aabech 3, Natalie Hubbert 2, Isabella Ryden 2, Thess Kronell 1, Line Homdrom Rusten 1, Ulrika Lande 1, Linnea Wester 1. Jenny Caroline Sandgren a avut 12 intervenții (30,77%).
Și manșa retur va avea loc la Târgu Jiu. În meciul programat mâine, de la ora 19:00, CSM va fi considerată echipa gazdă.