Sporturi· 1 min citire

CSO Voluntari s-a calificat în semifinalele CEV Cup, cu dublă victorie în fața campioanei Volei Alba Blaj

CSO Voluntari

CSO Voluntari

Scris de Ion Gabriel Publicat: 25 feb. 2026, 22:30

Vicecampioana CSO Voluntari a învins și miercuri, pe teren propriu, campioana Volei Alba Blaj, scor 3-1, și s-a calificat în premieră în semifinalele CEV Cup.

Următoarea adversară este Galatasaray, la care joacă și Alexia Căruțașu

Scorul pe seturi a fost 25-23, 25-17, 22-25, 25-20.

În tur, CSO Voluntari a câștigat în deplasare, cu scorul de 3-1, iar în retur și-a asigurat calificarea după primele două seturi câștigate.

CSO Voluntari s-a calificat în premieră într-o semifinală de cupă europeană și se va duela cu Galatasaray, care a trecut de Levallois Paris cu 3-2 în deplasare și 3-1 acasă. La echipa turcă joacă și Alexia Căruțașu.

În turul anterior, vicecampioana României a eliminat echipa poloneză Moya Radomka Radom (3-2 și 3-1), după ce în optimi a trecut de VfB Suhl Thuringen (1-3, 3-0 și „set de aur”). La debutul în competiție, CSO Voluntari a dispus de Las Palmas (3-1 și 3-1).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News