Două dintre favoritele la câștigarea Cupei României la handbal feminin, CSM București și Rapid, vor fi adversare în optimi.
Echipele feminine de handbal CSM București și Rapid vor lupta pentru un loc în sferturile Cupei României
Tragerea la sorți a acestei faze a competiției a avut loc la sediul federației române, iar echipa Primăriei va fi gazdă. Partidele vor avea loc într-o singură manșă, iar CSM București va fi gazdă. Clubul giuleștean a anunțat pe pagina de facebook că meciul va avea loc pe 23 februarie.
CSM București este vicecampioana națională și deținătoarea trofeului, iar Rapid e campioana en titre. Cele două au remizat, 31-31, în Giulești, în prima etapă a campionatului, returul fiind programat pe 30 ianuarie.
Programul complet al optimilor de finală este următorul:
CSM București – Rapid, Activ Prahova Ploiești (Divizia A) – Dacia Mioveni, Dunărea Brăila – Gloria Buzău, CSM Slatina – CSM Roman (Divizia A), Corona Brașov (Divizia A) – CSM Galați, CSM Târgu Jiu – Măgura Cisnădie și CSU Știința București (Divizia A) – ACS „Liviu Rebreanu” Turda (Divizia A).