Sporturi· 2 min citire

David Popovici a recunoscut: „Voiam să fiu călugăr shaolin!” - Mărturisirile dublului campion mondial la natație!

David Popovici

David Popovici

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 30 iun. 2022, 08:30

David Popovici, dublu campion mondial la natație la doar 17 ani, a avut alte înclinații în copilărie. Sportivul a mărturisit că și-a dorit să fie cu totul și cu totul alt ceva decât este în prezent.

Mai exact, David Popovici ar fi vrut să fie călugăr shaolin, apoi magician și chiar actor, la teatru.

„Voiam să fiu călugăr shaolin!”

„Ca orice copil am avut faze în care voiam să fiu… ceva: călugăr shaolin pe la 7-8 ani, magician (am făcut și meditații pentru a deveni magician), pe urmă am mers la teatru în trupa Brainstorming, unde am cunoscut niște oameni foarte tari, dar nu știu dacă aș fi devenit actor.

Nu știu ce aș fi ales eu, dar cred că m-ar fi ales altceva pe mine dacă nu mă alegea apa”, a declarat David Popovici, pentru Euronews.ro.

Ce a făcut David Popovici cu banii câștigați!

„Primii bani câștigați? Sincer, cred că i-am strâns. Și o să-i tot strâng până o să știu ce o să fac cu ei”, a declarat David Popovici, citat de TVR, în 2021.

David Popovici, va fi medaliat de către Klaus Iohannis. Președintele României îi va acorda tânărului sportiv cea mai înaltă distincție a statului român.

Tânărul sportiv va fi recompensat și de guvern:

„Am luat decizia de a recunoaște performanțele sportivului nostru David Popovici și am decis că, fiind vorba de o performanță excepțională, să fie vorba despre o recompensă e măsură. El va primi un milion de lei din fondul de rezervă”, a spus premierul Nicolae Ciucă după ședința de Guvern.

Tânărul înotător român este al doilea sportiv de acest gen din istorie care câștigă atât proba de 100 de metri liber, cât și proba de 200 de metri liber după Jim Montgomery, în 1973.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News