Sporturi· 2 min citire

David Popovici nu are rival la CM de natație de la Budapesta! A câștigat seriile la 100 m cu cel mai bun timp

David Popovici

David Popovici

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 21 iun. 2022, 16:22

Înotătorul român David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 100 m liber cu cel mai bun timp din serii, 47,60, la CM de natație de la Budapesta. El a câștigat, luni, titlul la 200 m.

David Popovici, debutant la un CM de seniori, a câștigat seriile la 100 m cu cel mai bun timp

Popovici, care va împlini 18 ani pe 15 septembrie și este debutant la un CM de seniori, a fost mai rapid decât americanul Caeleb Dressel (47,95) și sârbul Andrej Barna (48,15).

Cele două semifinale sunt programate marți, de la orele 19:26, respectiv 19:31, iar finala va avea loc miercuri, de la ora 19:22 (toate orele sunt ale României).

Popovici a cucerit, luni, medalia de aur la 200 m liber, cu timpul de 1:43,21, acesta fiind un nou record mondial de juniori.

Performanță istorică pentru Katie Ledecky: 17 medalii de aur la CM

La rândul ei, sportiva americană Katie Ledecky a cucerit a 17-a medalie de aur din cariera să la CM de natație, după ce s-a impus în proba de 1.500 m liber.

Neînvinsă pe această distanță de zece ani, Ledecky a câștigat finala cu timpul de 15:30,15, având un avans de aproape 25 de metri față de ocupanta locului secund, compatrioata sa Katie Grimes. Pe poziția a treia s-a clasat australianca Lani Pallister.

Ledecky (25 ani) a obținut trei titluri mondiale consecutive în această probă, înainte de a fi constrânsă să renunțe la finala precedentului CM, desfășurat în 2019 la Gwangju (Coreea de Sud), din cauza unei maladii.

Ea a reușit apoi să revină și să cucerească aurul la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din vara anului trecut.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News